Iluminatul solar al exteriorului – economic şi spectaculos

Întreţinerea unei case este, de cele mai multe ori, extrem de costisitoare. De acest lucru s-au convins toţi cei obligaţi să plătească facturi cu multe zerouri la utilităţi. Soluţia în acest caz nu este reducerea confortului, ci apelarea la surse alternative de energie.

Energia solară este inepuizabilă, gratuită şi, mai ales, la îndemâna oricui! În aceste condiţii, de ce să nu profitaţi de ea pentru a avea o proprietate sigură, frumoasă, cu arhitectura şi grădina puse în valoare chiar şi noaptea? Aproximativ 15% din cheltuielile lunare generate de întreţinerea unei case sunt produse de factura la electricitate, dar vestea bună este că energia solară poate fi produsă individual şi vă poate ajuta să faceţi economii consistente. Dacă montarea unor panouri solare, pentru asigurarea energiei electrice a întregii proprietăţi, este destul de costisitoare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre amplasarea lămpilor solare pentru grădină şi pentru pereţii exteriori. Iluminarea solară a exteriorului implică doar costurile instalării echipamentelor specifice care se găsesc pe piaţă într-o gamă extrem de variată de modele, la preţuri pentru toate buzunarele. În aceste condiţii, dacă este gratis, de ce să nu vă bucuraţi de timpul petrecut în aer liber vara, chiar şi după lăsarea întunericului? Sau de ce să nu aduceţi, iarna, spiritul sărbătorilor în curte cu ajutorul a sute de beculeţe, care să pună în valoare casa şi să sporească siguranţa proprietăţii?

Dacă ar fi să vă gândiţi la trei motive pentru care merită să alegeţi lămpi solare exterioare, luaţi în calcul faptul că acestea nu implică costuri (fiind independente faţă de reţeaua de alimentare cu energie electrică), folosesc leduri (generând o lumină plină de viaţă) şi au o autonomie de trei zile noroase sau ploioase consecutive, ceea ce le face funcţionale chiar şi în sezonul rece.

Sistemul solar pentru iluminatul exterior funcţionează după un principiu simplu. „Motorul” sunt panourile fotovoltaice aflate în partea superioară a corpului de iluminat, având o orientare sudică de 35-45 de grade, astfel încât radiaţia solară preluată să fie maximă. Energia solară este transformată în energie electrică, înmagazinată în baterii cu ajutorul unui dispozitiv de încărcare, fiind apoi folosită pentru alimentarea becurilor. Becurile cu led au puteri cuprinse între 7 şi 70 W, fiind unele dintre cele mai eficiente surse de lumină. Concret, calculele au arătat că un led de 7,5 W generează lumina echivalentă a unui bec clasic de 60 W, ceea ce îl face, în medie, cu cca. 80% mai economic. Lămpile solare sunt comandate de un mic senzor de lumină care le porneşte şi le opreşte automat. Puterea luminoasă este direct dependentă de puterea panoului solar, a acumulatorului şi a becului economic.

Cât economisiţi?

Iluminatul solar al exteriorului este o adevărată „afacere” pe care şi-o poate permite orice proprietar. Economia este generată, în primul rând, de faptul că lămpile solare se alimentează de la soare, fără facturi. În plus, nefiind necesară racordarea la reţeaua electrică, nu este nevoie să angajaţi o echipă de electricieni şi nici să cumpăraţi conductori sau alte materiale. În ceea ce priveşte preţul acestor corpuri de iluminat, acesta porneşte de la 30 de lei (pentru cele mai mici modele) şi poate ajunge la 400 de euro (la lămpile de dimensiuni mari folosite pentru protecţia proprietăţii). Dacă aceste lucruri nu au reuşit să vă convingă, vă mai spunem doar că lămpile solare nu necesită cheltuieli de întreţinere, beneficiind de o garanţie de doi ani din partea producătorilor.

Regulile iluminatului exterior

Iluminatul exterior al unei case este la fel de important ca şi cel ambiental, aşa că are nevoie de o atenţie sporită din partea dumneavostră. Iluminatul exterior va creşte securitatea casei şi, în acelaşi timp, va pune în valoare arhitectura şi grădina pe timpul nopţii. Arhitecţii spun că prin poziţionarea corpurilor de iluminat, cu fascicul puternic şi concentrat se poate pune în valoare o anumită zonă sau un detaliu arhitectural. Dacă grădina prezintă paturi de flori, garduri vii şi zone de gazon, acestea pot fi puse în evidenţă prin intermediul unor corpuri de iluminat care asigură o împrăştiere a luminii. Pentru evidenţierea aleilor este recomandat să se plaseze corpuri de iluminat încastrate în sol, pe mijloc sau pe margine, ori lămpi tip felinar, alimentate solar, amplasate de-a lungul aleii.

Sursa: http://www.casesigradini.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s